cum s-a facut furnicuta parasutista

Albinuta si prietenii ei sau cum s-a facut furnicuta parasutista

Când muntele s-a îmbrăcat în straie verzi şi câmpia a înflorit, Albinuţa şi-a terminat noua căsuţă. Arăta ca un stup, cu uşi şi ferestre, iar în jur avea o grădiniţă în care creşteau tot felul de flori; totul era înconjurat de un gărduleţ cu o poartă frumoasă .Lângă poartă se afla o floare de clopoţel, de care atârna o sforicică subţire. Când cineva venea în vizită, trebuia să tragă de sforicică şi atunci clopoţelul suna, iar Albiniţa mergea să-i deschidă. Dar de unde ştia ea cui să-i deschidă şi cui nu? Clopoţelul era foarte vorbăreţ şi tot ce vedea îi spunea. Dacă Gărgăriţa era cea care venea în vizită clopoţelul cânta aşa: „Clîng, cling, cling, Clinchet lin, Gărgăriţa-riţa-iţa Vrea să îi deschizi portiţa.”
Dar dacă musafirul era Barzăunul cel care i-a mâncat toată mierea din borcane, i-a întors toată casa pe dos şi Albinuţa, ca să-l alunge, a fost nevoită să-şi cheme prietenii în ajutor, atunci clopoţelul îi spunea: „Prieten tu deloc nu-mi eşti, Stai afară cât pofteşti”. Dar cine sunt prietenii ei ? Gârgăriţa-riţa, Bondărelul - cumintelui, Furnicuţa-hărnicuţa, Greieraşul-drăgălaşul Şi rădaşca-cleştişor. Şi-acum vă povestesc cum s-a făcut furnicuţa paraşutistă...
într-o zi, când Albinuţa aduna polen pe pajiştea cu trifoi, s-a pornit o ploaie torenţială. Albinuţa s-a adăpostit sub o frunză de măcriş, aşteptând să treacă ploaia. A tunat, a fulgerat, apoi ploaia a stat şi soarele a apărut din nou pe bolta cerului. Însă picăturile de ploaie udaseră aşa de tare florile, încât n-a mai putut strânge polenul.
- N-am de ales, îşi zise Albiniţa, mă duc în vizită la prietena mea, Gărgăriţa-riţa, să stăm puţin de vorbă. Nici n-apucă bine să intre în casă că sosi Croitorul-vrăjitorul cu armonica lui şi începu să cânte şi nici n-au observat că vântul se înteţise, până nu i-a smuls Croitorului armonica din mână.
-Vai, o să-mi ia vântul rufele! A strigat Gărgăriţa-riţa şi a fugit spre casă, iar Albinuţa după ea, să-i dea o mână de ajutor la strânsul rufelor. Gărgăriţa şi Albiniţa au prins ce-au putut, dar cel mai frumos şorţuleţ a căzut într-o groapă adâncă. Au încercat să-1 scoată c-un fir de iarba, au încercat apoi cu o crenguţă, dar zadarnic: groapa era prea adâncă. Deodată Albinuţa îi strigă:
-Şi dacă ai coborî cu o paraşută ?
Ideea era grozavă. Până acum nu se mai întâmplase vreodată ca o furnicuţa să sară cu paraşuta. Furnicuţa se şi văzu admirată şi respectată de celelalte surate:
Ia te uită, pe cine văd! Furnica paraşutistă!...Se hotărî să încerce.
Au făcut o paraşută din cel mai mare puf de păr adie şi - hop! - începu să plutească uşor, încetişor în jos, până pe fundul gropii. Dar Furnicuţa n-a mai putut să iasă. Vai cum au putut să uite că paraşuta zboară numai în jos, nu şi în sus!
-Fugi şi-l cheamă pe croitor, în timp ce eu am să caut o margaretă.
Toţi trei au reuşit să o scoată trăgând margareta cu Gărgăriţa atârnând de celălalt capăt.
De bucurie nu ştiau ce să mai facă.
...Şi acum vă voi povesti ziua cea mai lungă a bondarului:
-Buna dimineaţa, Albiniţo, aţintindu-şi privirea spre frunza pe care se urcase Albiniţa să-şi culeagă o bobită dulce de fragă. Pe ce stai ? Ar merge de minune ca barcă în pridvorul meu . Mi-aş ţine papucii sub ea. Mie îmi place ordinea. Din vorbă în vorbă au rostogolit apoi frunza până la casa Bondarului, Apoi s-au întors împreună la fragi.
La apusul soarelui, când s-a reîntors acasă, încă de departe observă că acoperişul se mişca şi uşa se bomba. Si ce zgomot...ce bâzâială !
Pridvorul, prima cameră ,ba chiar şi a doua, era plină de musculiţe.
-Vrem de mâncare, de mâncare, mâncare !
-Linişte ! Cine sunteţi şi cum aţi ajuns în casa mea !
-Noi ne-am născut în această frunză ! Şi ale cui să fim. Ale tale, de vreme ce suntem aici.
-Ale mele, strigă Bondarul!
-în primul rând, el nu era însurat şi în al doilea rând în familii de bondărei nu se nasc musculiţe, ci bondărei. Vai de mine. ce mă fac ! Şi fuge glonţ la Albiniţa.
-Albiniţo. vino repede şi ajută-mâ. îi strigă încă de departe. Casa mea s-a transformat într-un adevărat balamuc. Frunza aceea mi-a adus ghinion.
Îi povesti repede ce şi cum s-a întâmplat şi amândoi fugiră să salveze casa. Bondarul deschise uşa iar Albiniţa strigă :
-La masă, copii ! aşezaţi-vă doi câte doi.
Albinuţa conduse musculiţele până la frunza de fragi. Soarele tocmai se pregătea să apună, dar când văzu scena cea hazlie, se sprijini pe ultima rază privi şi începu sa râdă. Şi-atunci fu ziua cea mai lungă.
Când au ajuns. Ia fragi, Albinuţa le spuse:
-Copii, beţi şi apoi culcaţi-vă !
-Unde să ne culcăm ! Au întrebat prostuţele musculiţe.
-Vedeţi ciuperca aceea mare ! Sub pălăria ei s-ar putea face trei grădiniţe de musculiţe...
Aşa au şi făcut, n-au avut nevoie nici de cearceafuri, pentru că muşchiul de sub ciupercă era moale ca o plapumă de puf. în sfârşit, Bondarul a răsuflat uşurat, ştergându-şi sudoarea de pe frunte. Şi a mulţumit Albinuţei pentru ajutorul dat, promiţâdu-i acesteia că altădată când îşi cumpără mobilă nouă v-a fi cu băgare de seamă.
...Şi acum vă voi povesti de cizmuliţele Albinuţei şi Greiere:
Când iarba începuse să se îngălbenească, iar floarea-soarelui de lângă căsuţa Albinuţei se uscase, din copaci au început să cadă una câte una frunze ruginii. Venise toamna şi zilele erau tot mai reci, iar gâzele tot mai obosite. Adunau frunze şi muşchi, cu care să se învelească la iarnă.
Albinuţa auzise despre toamnă de la gâzele mai în vârstă dar ea nu o văzuse niciodată. Auzise că iarna ninge, că de streşina casei atârnă ţurţuri de gheaţă şi că pe geamurile ferestrelor sunt desenate flori de gheaţă, pe care nu e bine să te aşezi. Şi că înainte să se întâmple toate acestea, dinspre nori vor veni ciorile să vestească venirea iernii.
într-o dimineaţă, când nori negri coborâseră până aproape de pământ, Albinuţa auzi un cârâit putenic. Alergă în curte şi... ce să vezi !? Deasupra câmpiei zbura un cârd de ciori.
-Hei, ciorilor, spuneţi-mi, iarna e pe-aproape ?
-Cronc, cronc, cronc, e aproape. Fă-ţi cizmuliţe groase.
"Are dreptate, îşi spuse Albiniţa. cum să merg la săniuş în pantofi ? Vorbesc eu cu Greierele, că şi el umblă desculţ, să mergem împreună Ia Rădaşca-cizmar." Albinuţa bătu la uşa Greierului:
-Deschide, Greieraşule sunt eu prietena ta ! A venit iarna,hai repede să ne facem cizme !
-Ce idee! N-am nevoie de nici o cizmă ! Şi poc ! - îi trânti uşa în nas. Şi Albinuţa s-a dus singură la Rădaşcă şi până seara îi făcu o pereche de cizme care-i veneau aşa de bine că nici nu ştia cum să-i mulţumească meşterului.
Când ieşi afară - minune ! Pământul se înveşmântase în haine albe şi steluţe de nea se roteau în zbor ca nişte musculiţe albe. Ah. ce frumos e ! Albinuţa ţopăi un pic apoi o porni spre casă. în urma ei, auzi cum Rădaşcă începuse să-şi bata uşa în cuie.
Acasă şî-a scos cizmuliţele şi a început să le privească. Dar, deodată uşa se deschise şi în pragul ei apăru căpşorul Greierelui. Era vânăt de frig.
-Albinuţo, începu el sfios şi plângăreţ, împrumută-mi o clipă cizmele. Vreau să-mi aduc apă, dar peste tot s-a aşternut zăpada şi mî-e tare frig.
-Vezi că nu poţi să umbli doar în ciorapi iarna ? îl dojeni Albinuţa.
-Ia-le, dar sa mi le aduci repede, căci mai am nişte treburi pe afara.
Mult timp 1-a aşteptat pe Greieraş, Albinuţa dar el nu s-a mai întors.
-Cronc, cronc, degeaba-1 mai aştepţi, croncăni o cioară cocoţată într-un brad. N-o să ţi le mai dea înapoi.
-Ce mă fac ? O să îngheţ, o să mă prăpădesc !
-Faci ce fac toate gâzele, o sfătui cioara. Astupă ferestrele, uşa, bagă-te sub plapumă şi aşteaptă să vină primăvara. Cronc-cronc, somn uşor !
Albinuţa îi ascultă sfatul. Şi adormind, văzu cum zăpada se aşternea încet, încet, ajungând până la jumătatea pervazului.
-La revedere, pajişti înflorite. La revedere ! Ne revedem la primăvară !

NOTA: Acesta este un proiect didactic de comunicare la nivel de gradinita pentru educarea limbajului. SCOP:

• Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral;
• Formarea deprinderii de a asculta cu interes o poveste;
• Cunoaşterea personajelor povestirii cu acţiunile specifice;
• Compararea personajelor pozitive cu cele negative cu scopul de a sesiza binele şi răul;
• Formarea trăsăturilor pozitive de caracter prin reţinerea comportamentelor personajelor;
• Exprimarea corectă prin înlănţuirea logică a ideilor în propoziţii şi fraze, punând în evidenţă unitatea de sens şi motivaţia acestora.